Jurnal de Bucureşti V. Atelier de dans contemporan cu Attila Bordas şi câteva lucruri despre schimbare

M-au copleşit întotdeauna faptele frumoase, cu adevărat frumoase, ale oamenilor care ştiu şi înţeleg să iubească cu adevărat. Şi am uitat, de prea multe ori, că acţiunile vorbesc şi vor vorbi întotdeauna mult mai mult decât cuvintele.

Am făcut de la acest început de an exact această trecere importantă. Am continuat cu lucruri începute anul trecut, cu schimbări care mi-au dat curajul ca în acest an să fac un pic mai mult, pentru mine. Ceea ce a însemnat primul pas înspre dans contemporan m-a ajutat practic să mă înscriu fără urmă de îndoială, la acest început de an, la un al doilea workshop de dans contemporan, de data aceasta organizat de coregraful şi excelentul dansator Attila Bordas pe care îl puteţi descoperi şi aici (a avut un rol important şi în Carmina Burana în regia lui Gigi Căciuleanu, spectacol pe care, din păcate, n-am avut ocazia să-l văd. Puteţi vedea aici un trailer.

Şi asta, aşa cum ştiţi deja, după o provocare de 30 de zile de yoga care tocmai se încheiase. Să nu credeţi, vreodată, că nu puteţi reveni la corpul pe care l-aţi avut cândva. Să nu credeţi că cine sunteţi acum nu poate fi schimbat. Să nu credeţi că nu puteţi recupera emoţiile pierdute, bucuria unui moment sau orice ar fi ceea ce regretaţi în prezent.  Şi să nu credeţi că nu puteţi renunţa chiar la regrete. Modificând titlul unei binecunoscute piese de teatru, don’t look back in anger.

Ştiţi că aveţi degete la picioare, nu? Când a fost însă ultima oară când aţi făcut exerciţii pentru ele? Când aţi ştiut că vă puteţi baza pe forţa braţelor? Nu suntem cu toţii moştenitori ai unor gene incredibile care să ne arunce practic într-un corp în care ceea ce mâncăm să nu se cunoască la exterior. Ceea nu se vede însă nu înseamnă că nu există.

Dansul e limbajul secret al corpului, aşa cum a spus Martha Graham. Şi mişcarea e viaţă, spune Sylvie Guillem. Cred că îndrăznim să spunem atât de multe prin dans, chiar dacă e mult de muncă până ajungem să exprimăm ceea ce, adesea, nu cunoaştem nici noi.

Mi-am dat seama târziu (dar nu prea târziu, cred eu!) că între conştiinţă şi corp nu mai era armonie. Nu am regăsit-o nici acum, pe deplin, dar o recâştig prin somn suficient, prin yoga, prin dans, printr-o alimentaţie care pune accent pe mâncare neprocesată. De fiecare dată, de absolut fiecare dată, descopăr şi învăţ lucruri noi despre mine. Atunci când pot face o mişcare nouă care părea imposibilă în urmă cu două săptămâni, mă mir şi mă bucur. Sunt un om mai puternic, îmi spun, şi-mi zâmbesc.

Faceţi ceea ce vreţi să faceţi pentru voi. Hrăniţi-vă sufletul cu emoţiile şi sentimentele de care aveţi nevoie. Iertaţi, uitaţi şi treceţi mai departe. Turn the page, fie că e vorba de proiecte, fie că e vorba de oameni. Mergeţi înainte, păstraţi-vă vie curiozitatea şi nu uitaţi să vă bucuraţi de ceea ce aveţi deja.

Nu le scriu fiindcă le trăiesc eu din plin în fiecare secundă (e firesc să avem cu toţii zile bune şi zile mai puţin bune), le scriu fiindcă un an de zile le-am uitat, fiindcă mi-a fost greu şi fiindcă acum, din fericire, toate se leagă, toate au sens, toate au un înţeles, iar eu reuşesc în sfârşit să mă pun pe primul plan şi să nu mă mai învinovăţesc pentru un milion de lucruri asupra cărora nu aveam control şi pentru care nu eram responsabilă (inclusiv pentru emoţiile altor oameni).

Sunt lucruri pe care psihologii le descriu. Sunt tipare pe care le urmăm, conştient sau inconştient. Sunt experienţele prin care am trecut şi care ne formează, dar de care ne putem folosi pentru a înţelege mai mult despre noi înşine.

Priviţi în jur. Eu nu reuşeam să mai văd ce am realizat până acum. Ce era mult, mi s-a părut puţin. Am comparat şi am alergat cu o viteză care nu era cea potrivită. Şi asta, fără antrenament. Metaforic vorbind, desigur.

Investiţi în voi, cum bine spune un om drag care a înţeles că zi de zi ceea ce alegem să facem ne modelează întreg viitorul.

Aveţi încredere în cine sunteţi şi cine puteţi fi. Nu vă învinovăţiţi dacă într-o zi nu puteţi muta munţii. Nu alergaţi după vise decât dacă sunt ale voastre şi dacă vă fac fericiţi. Încercaţi. Uneori o să constataţi că, aflaţi în mijlocul visului, nu e ce v-aţi dorit sau cum v-aţi imaginat că o să fie. Dar nu aflaţi asta decât dacă încercaţi.

Pe final, cred şi acum că munca e brăţară de aur. În tot ce facem. Nu dispreţuiţi ceea ce faceţi. Luptaţi împotriva sentimentului că ceea ce faceţi e inutil. Fiecare om are o contribuţie. Faceţi ca munca voastră să fie cea mai bună pe care o puteţi face.

Pe final, dansaţi. Zâmbiţi. Iubiţi. Iertaţi şi mergeţi mai departe. Să fie ăsta anul vostru, al tuturor! Iar la final de 2015 să fim mândri de noi cum n-am fost niciodată!

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *