10 lecţii din 2015 şi zero planuri pentru 2016

© mic dejun de bucuresti

Există lucruri de care mă tem şi în 2016. Şi amintesc de asta fiindcă una dintre cele mai dureroase propoziţii din anul trecut a avut de-a face cu frica. Acum zâmbesc. E aşa de firesc să ne mai fie şi frică. Fiindcă suntem oameni, suntem diferiţi, iar diferenţele noastre sunt cele care ne fac unici. Şi ce bine că suntem diferiţi.

Lecţii? Mi-e frică de concluzii categorice. Şi mi-e frică de oamenii care bat cu pumnul în masă în timp ce rostesc o concluzie categorică. Una pentru care ar fi în stare să te scoată în stradă la o mică lămurire suplimentară.

Nu vreau să vorbesc despre lucrurile încheiate. Nimic nu e definitiv, lucrurile se schimbă, Noi ne schimbăm constant. Şi ce bine că avem această libertate.

1. Ceea ce continui să faci în mod sincer şi onest faţă de tine va da în cele din urmă rezultate. Dar va trebui să munceşti constant, să depui eforturi reale şi să nu trişezi. Fiindcă şi rezultatul va fi pe măsură.

2. Alimentaţia vegană mi-a priit până acum. Mai fac excepţii, mai întind mâna după vreo prăjitură în care nu mă mai interesează ce-a pus bucătarul. Lucrez într-un birou cu oameni care, în afară de faptul că-mi sunt dragi, ne ospătează ocazional cu dulciuri şi voie bună.

3. Nu toate depind de noi, însă nu sunt puţine lucrurile pe care le putem controla. De la cât dormim, cum gândim şi cum alegem să reacţionăm într-o anumită situaţie până la ce ne dorim să schimbăm azi, mâine, luna viitoare şi la cine ne dorim să ne fie alături zi de zi.

4. Am înţeles şi mai bine cine sunt oamenii importanţi din viaţa mea. Şi-i iubesc enorm. Am învăţat, zic eu, ceva ce până acum mi se părea un paradox: să iubesc mai mult dăruind mai mult în vreme ce mă pun pe mine pe primul plan.

5. Un an de yoga şi atelierele de dans contemporan au fost şi sunt unele dintre cele mai bune experienţe. Şi dacă nu pot merge la câte ateliere mi-aş dori, cu yoga mi-e mult mai uşor. Zi de zi, observând rezultate pe care nimic altceva nu mi le-a adus.

6. Eforturile susţinute sunt cele care duc la rezultate concrete. În spatele unui singur moment de aplauze se ascund, de cele mai multe ori, luni de muncă. În spatele unui moment important şi apreciat se ascund, adesea, ani de muncă.

7. Încrederea în noi se construieşte în timp. Nu suntem toţi la fel. Se spune că lucrurile potrivite vin spre noi atunci când avem nevoie de ele. Prietena mea cea mai bună îmi spunea, în seara aceasta, că poate începem noi să le vedem abia la momentul potrivit. Citindu-l zilele acestea pe Mihai Şora, “Despre dialogul interior”, îmi dau seama şi mai bine cât de multe obstacole ne punem filtrând totul prin toate frământările interioare. Dar aşa e construit omul. E crucea multora. Şi o ducem devenind mai mari prin interogări continue, prin răspunsuri pe care le căutăm la nesfârşit. Şi, în cele din urmă, creştem.

8. Iubirea de sine e un arbore puternic pe care îl creştem în interior. Nu iubirea egoistă, ci acea iubire pe care uităm să ne-o oferim, mai întâi, nouă înşine. Acea iubire care ne permite să fim blânzi, răbdători, iertători. Şi cea care ne reînvaţă să zâmbim mai mult.

9. Ceea ce credem azi că e adevărat se poate dovedi fals mâine. Şi asta nu înseamnă că suntem oameni răi sau mai puţin buni. Trebuie să ştim ce e firesc şi nefiresc în viaţă. Şi, la fel, care ne sunt principiile, valorile, la ce ţinem şi ce vrem să schimbăm. Şi, în tot acest timp, să nu ne trăim viaţa cu ochelari de cal.

10. M-am întrebat cel mai des în anul care a trecut ce vreau eu şi ce m-ar face fericită. Şi răspunsurile m-au ajutat, de multe ori, să ies din situaţii complicate, să mă “salvez” la timp, să nu-mi sacrific liniştea. Da, liniştea e preţioasă, fericirea voastră contează cel mai mult. Nu vă mai faceţi griji în legătură cu ceea ce vor crede alţii despre voi. Voi ştiţi cine şi cum sunteţi. Şi nu puteţi mulţumi toţi oamenii. Puteţi să nu-i răniţi intenţionat. Dar ce greu e să rosteşti uneori un cuvânt fără să laşi în urmă o rană.

Planuri? Zero. Şi totuşi glumesc. Le am, le mai trec din când în când pe hârtie. O să verific şi acum agenda, să văd totuşi ce-ar trebui revizuit. Mi-am propus să spun oamenilor verde-n faţă când ceva mă supără. Nu peste zece zile, nu peste un an. În prezent, faţă în faţă, ca să avem o conversaţie reală. Ca să vedem care dintre noi suporta conversaţia. Fiindcă şi eu, şi alţi oameni, am devenit convinşi că vorbim cu o imagine virtuală, cu un avatar al cuiva care în realitate nu există. Prea mult online, prea puţine confruntări în viaţa reală. Şi nimic nu se compară cu o îmbrăţişare, nimic nu poate străbate mai clar decât o privire în ochii celuilalt, nimic nu poate învinge dragostea care de prea puţine ori se “trăieşte” cu adevărat virtual. Nu imagini, ci strângeri de mână. Nu emoticon-uri, ci emoţii şi sentimente reale şi blânde. Şi multă, multă iubire. Iată planurile pentru 2016.

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *