02

Cum s-a făcut de-am devenit un om mai organizat

Aș vrea să fi existat un manual cu instrucțiuni pe care să-l desfășor înaintea voastră. Aș vrea să vă fi putut spune că am făcut asta, și asta, și asta. Adevărul e că m-am trezit într-o zi și mi-am dat seama că de ceva vreme fac toate lucrurile pe care le face, în mod obișnuit, un om organizat (duce lucrurile la locul lor după ce nu le mai folosește, păstrează ordinea în dulapul cu haine, știe ce se află în fiecare cutie din fiecare colț al casei etc.).

Ceea ce n-a reușit mama să mă covingă să fiu în 29 de ani am reușit, fără să știu exact cum, în mai puțin de un an. Probabil că declicul s-a produs în momentul în care am donat o cantitate considerabilă de haine și de cărți. Mi-am dat seama că nu am nevoie de acele lucruri, că nu le simt lipsa, că nu depind de ele, că nu am efectiv nevoie de ele. De câte ori nu punem deoparte cutii, cutiuțe, borcănașe, sârmulițe, șnurulețe, cataloage etc., convinși că într-o bună zi ne vor folosi la ceva? Sigur, nu toată lumea face asta și mă înclin în fața celor care nu suferă de sindromul coțofanei. Eu nu fac parte din acea categorie de oameni la fel de organizați, dar mi-am dat seama că schimbarea s-a produs, mai întâi, în interior. Un echilibru al meu, câștigat prin muncă și efort în ultimii doi ani, a ajuns în cele din urmă să se producă și la exterior. Despre drumul care nu a fost ușor, care a însemnat o desprindere de ceea ce însemna înainte viața în ansamblul ei, am povestit cu alte ocazii.

 

 

Sursa

 

Săptămâna aceasta m-am trezit etichetând niște cutii pe care, peste câteva săptămâni, nu le voi mai folosi. Dar chiar și până atunci, am simțit că nu mai pot răbda ca încălțămintea să fie pur și simplu alandala în cutii. Am șters fiecare pereche de ghete, le-am trecut în somnul cel de vară și-am scos la înaintare sandalele. Domnește, pe rafturi, o ordine care înainte n-ar fi fost niciodată făcută de mine și-aș fi crezut că duhul cel bun și blând al organizării a intrat pe sub ușă în casă.

Credeam, tot zilele trecute, că multe nu mai sunt de dat, de aruncat. Am descoperit însă că mai existau, pe balcon, ca exemplu concret, câteva cutii în care nu îndrăznisem să umblu. O parte din ceea ce mă pasionase cândva se afla acolo, ținea de munca de acum câțiva ani, de ceea ce credeam că va fi munca mea de creație pe termen lung. Și fiindcă nu mereu vezi din afară lucrurile așa cum sunt în interior, prezentul meu nu regretă  nicicum trecutul și, cel mai important, nu i se face dor. Pentru mine, asta înseamnă asumarea tuturor deciziilor pe care le-am luat până acum. Și e o luptă grea să înveți să trăiești fără regrete, să te împaci cu greșelile, să știi când ai fost vinovat și când nu. Un exercițiu de sinceritate căruia i te jertfești, dar din care ieși mai curat.

Sursa

Sigur că m-am lăsat influențață de mai toate clipurile de pe YouTube care vorbesc de #downsizing și trăitul în spații mici. Mi-e drag să locuiesc într-o casă care te îmbrățișează ca un prieten drag și pentru asta mi-am dat seama că am nevoie de lumină, de spațiu alb, deschis, de obiectele dragi la vedere (cărțile, vinilurile), mult mai puține decât ceea ce așezam înainte pe orice spațiu pe care credeam că se mai poate expune ceva.

 

Sursa

Am cumpărat (căci a dori e omenește) zece feluri de cești, farfurii, lingurițe, furculițe. Să constat că nu le folosesc zilnic decât pe unele dintre ele, întotdeauna aceleași. Oboseala care se creează din cauza acestui surplus ajunge, în cele din urmă, să nu te mai lase să-i faci și mai mult loc printre rafturi. Când simțim că avem deja prea mult, nu mai mult mobilier e rezolvarea.

Și spun asta deși plănuiesc o bibliotecă până în tavan și un dulap pentru hainele de iarnă. Dar numai pentru că sunt schimbări necesare tot pentru eliberarea spațiului, pentru o mai bună organizare care va ascunde vederii obiecte pe care, de exemplu, le folosești numai uneori sau doar un anotimp din an. Promit să continui procesul de curățenie și anunț, pe această cale, că unul dintre rafturile din balcon a fost înfrumusețat, pentru prima dată în istoria sa de la IKEA încoace, cu niște ghivece cu plante (vii :p).

Am făcut o ordine nemiloasă, o spun cu toată sinceritatea. Am învățat că organizarea se învață, dar că nu e simplă, că implică eforturi aproape constante, dar că recompensa are un gust cât se poate de dulce.

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *