lean-in-sheryl-sandberg-mic-dejun-de-bucuresti

Sheryl Sandberg – Lean In sau cum putem creşte ca femeie. O punere în temă

Am ales să nu promit marea cu sarea pentru acest prim articol despre cartea lui Sheryl Sandberg, Lean In, aşa că articolul de faţă e doar primul dintr-o serie mai mare care porneşte de la această carte. Pentru cititorii care nu ştiu deja, Sandberg e director executiv la Facebook. Cartea pe care a scris-o şi care s-a tradus şi la noi (eu am cumpărat-o în engleză de aici, acum când vă scriu e încă la reducere şi costă 35 lei) a fost, cel puţin pentru mine, un fel de almanah de lecţii de viaţă, în toate aspectele importante ale ei: de la relaţiile cu ceilalţi, dezvoltarea profesională şi până la deciziile pe care le luăm numai pentru noi.

Am simţit, citind-o, că o prietenă a decodat pentru mine multe dintre lucrurile pe care aveam să le descopăr mai târziu, în viaţă. Mi-a înmânat, aşadar, cheia pentru multe viitoare provocări şi m-a ajutat ca, zi de zi, să iau decizii mult mai bune, unele total opuse celor pe care le luam înainte de a citi cartea. De exemplu, necunoscutul reprezentat prin provocări noi la locul de muncă, mutarea într-o altă ţară, intrarea într-o nouă relaţie, înscrierea la un curs nou sunt situaţii care ne pot face să dăm înapoi dacă simţim că nu suntem pregătite sau suficient de pregătite.

La polul opus, bărbaţii spun “da” celor mai multe provocări şi aproape pe negândite, considerând că vor învăţa pe parcurs, vor deprinde din mers abilităţile şi cunoştinţele de care au nevoie pentru a se descurca mai departe.

Cred că o să rezonaţi cu mine (dacă nu, mă bucur!) când o să spun că eu am tendinţa să amân un lucru pentru care nu mă simt suficient de pregătită pentru mai târziu, promiţându-mi că o să învăţ mai întâi cum se procedează. Nu m-am aruncat astfel într-o afacere alegând să citesc (cam mult) despre cum se face şi aplicând şi testând tot felul de teorii fără a mă arunca realmente în vâltoarea a ceea ce înseamnă un business (mai ales în România).

Aşa că acum, când spun “da” unei noi provocări, îmi reamintesc că voi învăţa totul din mers şi că aceasta e, de fapt, singura cale de a învăţa ceva nou. Învăţarea şi dezvoltarea reală implică ieşirea din zona de confort. Nu putem învăţa să schiem din pat, la căldurică, ţinând o ceaşcă de ciocolată caldă în mâini şi urmărind pe YouTube clipuri cu schiori de performanţă.

Mai jos sunt câteva idei din cartea Lean In scrisă de Sheryl Sandberg şi apărută la noi la Editura Litera. Pentru articolele viitoare pe care le voi scrie pornind de la această carte, am organizat sfaturile din carte pe mai multe categorii: frica de reuşită, succesul în carieră, relaţia cu partenerul de viaţă şi inegalitatea, pe aceasta din urmă alegând să o prezint deja mai jos prin câteva idei pertinente din cartea lui Sheryl.

Sper să vă placă şi să vă influenţeze la fel, să vă dea, la finalul tuturor acestor articole sau la finalul cărţii, un boost de încredere, un boost motivaţional, dar şi unul financiar, dacă vi-l doriţi. Voi reveni în curând cu celelalte teme de mai sus.

“Când vorbim de luarea unor decizii care ne privesc pe toţi, vocile femeilor nu sunt auzite în mod egal. Din cele 195 de ţări independente, doar 17 sunt conduse de femei.  Femeile deţin doar 22% dintre locurile din parlament la nivel global.”

“Promisiunea egalităţii nu e acelaşi lucru cu egalitatea în sine”.

“Pe lângă barierele exterioare ridicate de societate, femeile sunt stânjenite şi de barierele care există în noi înşine. Ne ţinem singure pe loc prin căi care sunt deopotrivă mici şi mari, prin faptul că ne lipseşte încrederea de sine, că nu ridicăm mâna [pentru a ne face auzite] şi pentru că dăm înapoi când ar trebui să mergem înainte”.

“Ambiţia profesională e de aşteptat din partea bărbaţilor, dar e opţională sau, mai rău, uneori chiar negativă, când vine vorba de femei. Ea e foarte ambiţioasă nu e un compliment în cultura noastră”.

“Alegerile personale nu sunt întotdeauna pe cât de personale par. Suntem cu toţii influenţaţi de convenţiile sociale, de presiunea semenilor noştri şi de aşteptările din partea familiei”.

sheryl-sandberg-lean-in-mic-dejun-de-bucuresti-2

“Stereotipurile de gen cu care facem cunoştinţă în copilărie sunt întărite de-a lungul vieţilor noastre şi devin profeţii autoîmplinite. Cele mai multe poziţii de conducere sunt ocupate de bărbaţi, aşa că femeile nu se aşteaptă să le obţină, iar acesta devine unul dintre motivele pentru care nu reuşesc. Acelaşi lucru e valabil şi în ce priveşte salariul. Bărbaţii câştigă în general mai mult decât femeile, aşa că oamenii se aşteaptă ca femeile să câştige mai puţin. Şi exact aşa se întâmplă”.

“Poate că nu e la fel de dramatic sau de amuzant să faci un film despre o femeie care îşi iubeşte atât slujba, cât şi familia, dar asta ar reflecta mult mai bine realitatea. Avem nevoie de mai multe portrete ale unor femei profesionişti competenţi şi mame competente. Imaginile negative actuale ne pot amuza, însă tot acestea le fac pe femei să se teamă în mod inutil, prezentându-le provocările vieţii ca fiind de netrecut. Cultura noastră rămâne nedumerită: Nu ştiu cum reuşeşte”.

“Rugaţi un bărbat să-şi explice succesul şi, de regulă, îl va pune pe seama calităţilor şi îndemănărilor sale înnăscute. Adresaţi aceeaşi întrebare unei femei şi îşi va atribui succesul factorilor externi, insistând pe ideea că a reuşit pentru că “a muncit din greu” sau “a avut noroc” sau “a primit ajutor de la alţii”.

“Când o femeie dă greş, e mult mai probabil să creadă că e din cauza unei lipse înnăscute de îndemânare”. În această privinţă, concluzia lui Sheryl e următoarea: “Am învăţat în timp că deşi era greu să scap de sentimentele de îndoială de sine, puteam să pricep că exista o deformare”.

mic-dejun-de-bucuresti

Notă: traducerile îmi aparţin.

Surse foto.

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *