mic-dejun-de-bucuresti-header

Cărţile citite anul trecut, recenziile şi recomandările pentru 2017

Singurul bilanţ, să spunem, făcut ca la carte şi despre cărţi. Vreo 55 articole scrise cu enormă bucurie şi plăcere pentru Bookaholic. În rest, despre altele petrecute în 2016, cu mai multe detalii, am scris şi pe LiterNet.ro.

Înainte de a trece la lista de cărţi citite anul trecut, aş vrea să spun că mă entuziasmează foarte tare Tetralogia napolitană semnată de Elena Ferrante. Am primit cel dintâi volum, Prietena mea genială, de Crăciun. Am terminat-o imediat de citit, mi-am cumpărat volumul al doilea, l-am terminat în zilele de după Crăciun, iar acum savurez deja cel de-al treilea volum. Şi dacă vreţi să aflaţi mai multe despre cum mi s-a părut această serie (aşteptând să apară şi la noi ultimul volum), am scris deja o recenzie pentru Bookaholic.

Am mai început să citesc Lelia de George Sand, la recomandarea unei noi prietene, iar în perioada următoare îmi doresc să mă concentrez pe scris şi citit, încercând să bifez câteva dintre lucrurile trecute pe listă pentru luna ianuarie.

povestea-noului-nume-elena-ferrante
© Mic dejun de Bucureşti

Până atunci, cu titluri, lista mică de anul trecut şi pe care va trebui să o depăşesc în acest an. Am pus link-uri pe toate titlurile despre care am scris şi care, implicit, mi-au plăcut foarte mult. Au fost multe alte cărţi din listă care mi-au plăcut mult, dar despre care nu am mai avut timp să scriu. Cred că anul trecut am ales foarte bine lecturile, am ştiut să merg cumva mult mai la sigur cu ele, iar pentru acest an deja am în vizor câţiva autori pe care abia aştept să-i citesc, iar pe unii îi voi dezvălui mai jos, la finalul articolului.

Iată însă lista cu cărţi citite în 2016 şi cu recenziile făcute:

1. Despre dialogul interior – Mihai Şora
2. Femeia în faţa oglinzii – Eric-Emmanuel Schmitt
3. Zile de lagăr – Zaharia Stancu
4. Corespondenţă – Ingeborg Bachmann şi Paul Celan
5. Contemporani cu primăvara arabă – Andrei Zbîrnea
6. Scandalul – Shusaku Endo
7. Ghidul astronautului pentru viața pe pământ – Chris Hadfield
8. Un apartament la Paris – Michelle Gable
9. Idei cu zimți – Dan. C. Mihăilescu
10. Hibernalia – Veronica D. Niculescu 
11. Cultul secretului. Mecanismele cenzurii în presa comunistă – Emilia Șercan
12. Căutătorul de aur -J. M. G. Le Clezio
13. Lapte negru – Elif Shafak
14. Venit pe lume – Margaret Mazzantini
15. Marea, dimineața – Margaret Mazzantini
16. O călătorie în India – E. M. Forster
17. Occidentalismul. Războiul împotriva Occidentului. O scurtă istorie a urii față de Vest – Avishai Margalit, Ian Buruma
18. Fericirea obligatorie – Norma Manea
19. Pallady scriind. Jurnale, scrisori, însemnări – ediție îngrijită de Dana Crișan
20. Solenoid – Mircea Cărtărescu
21. Licitația – Mircea Horia Simionescu 
22. Octombrie, ora opt -Norman Manea
23. Fals tratat de manipulare – Ana Blandiana
24. Proiecte de trecut – Ana Blandiana
25. Cioran și muzica – Ed. îngrijită de Vlad Zografi
26. Fortăreața albă – Orhan Pamuk
27. Cinci minute pe zi – Lavinia Braniște
28. Colosul din Maroussi – Henry Miller
29. Aforisme – Georg Cristoph Lichtenberg
30. Întâmplări și personaje – Florin Lăzărescu
31. Lecții de magie – Elizabeth Gilbert
32. Imagini frumoase – Simone de Beauvoir
33. Poeme franceze – Rainer Maria Rilke
34. Spre văi de jad și sălbăție – Veronica D. Niculescu
35. Escapada – Lavinia Braniște
36. Interior zero – Lavinia Braniște
37. Lean In – Sheryl Sandberg
38. Lucrarea iubirii – Gabriel Osmonde
39. Uite-aşa o pierzi – Junot Diaz
40. O hologramă pentru rege – Dave Eggers
41. Familia mea şi alte animale – Gerald Durrell
42. În noapte – Haruki Murakami
43. Integrala prozei scurte – Truman Capote
44. Edward. Jurnalul unui Hamster – Miriam Elia
45. Uitaţi-l pe Heidegger – Neil Leach
46. Status – Mugur Grosu
47. The Vegetarian – Han Kang
48. Făcut pentru creaţie – Scott Kaufman
49. The Signature of All Things – Elizabeth Gilbert
50. Carte de înţelepciune – Constantin Noica
51. Prietena mea genială – Elena Ferrante (vol. I) 

cartile-mele-vegetariana
© Mic dejun de Bucureşti

Am constatat, cu această ocazie, cât de diferit citim cărţile când avem la dispoziţie zile întregi pentru a le dedica lecturii. Am reuşit să intru cu totul în cărţi, să citesc fără grabă, să mă îndrăgostesc de personaje, să meditez asupra unor concluzii cu privire la ceea ce citeam mult mai profund. Va trebui cumva să pun mai mult efort în această direcţie, iar decizia de a petrece în acest an mult mai puţin timp în social media vine la fix.

Şi acum, câteva recomandări de care vreau să ţin cont în 2017: Knut Hamsun (pentru că am citit Foamea şi mi-a plăcut foarte mult), Joan Didion (pentru că am citit câteva pagini şi m-a cucerit), Hannah Arendt (fiindcă am cumpărat Originile totalitarismului, mi-o doream de multă vreme şi e timpul să încep să o citesc), Jurnalul lui Alice Voinescu (o carte de care mă tem, în egală măsură, fiindcă s-ar putea dovedi sfâşietoare).

Ce cărţi v-au plăcut cel mai mult în 2016? Ce-mi recomandaţi?

 

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *