viena

Cele 101 de încercări şi ce facem când dispare fluxul creativ

Pot doar să sper că nu vor fi totuşi chiar o sută una de încercări până când se va împlini unul dintre lucrurile pentru care muncesc. Când suntem “pe valul” creativ, lucrurile par să se întâmple de la sine. Munca noastra e completată de forţe din afară, de mâini care se întind spre noi şi ne ajută. Sunt elementele care lipsesc din ecuaţie, sunt necunoscutele care ies la iveală şi ne dau rezolvarea.

Se întâmplă uneori să alunecăm de pe acest val. Să facem un singur pas greşit, de neîncredere, ca totul să pară că se curmă, că munca noastră e pusă pe repaus, că eforturile noastre au fost înlăturate fără drept de apel. Ce facem atunci?

Eu am prostul obicei de a-mi face mai întâi griji. Înainte de a relua aceeaşi energie, înainte de a încerca noi căi şi noi posibilităţi, mă îngrijorez şi încerc să-mi dau seama unde aş fi putut greşi.

Desigur că o astfel de abordare nu este deloc productivă. Aşa că singura metodă de a fi din nou “pe val” e să ne comportăm ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Ne reluăm munca, încercările şi ne extragem forţa de unde ştim că am abandonat-o. Prin muncă şi încercări repetate vom ajunge în cele din urmă unde ne dorim. Poate că unele promisiuni sunt doar încurajările de care avem nevoie în anumite momente. N-ar trebuie să le privim ca pe oprelişti, chiar dacă nu e mereu uşor.

Sigur că te readuni mai greu după ce ţi se părea că zăreşti soarele strălucind dincolo de o uşă la care tot baţi. Dar chiar şi când se închide, vei găsi alte uşi, încercările tale trebuie să te poarte spre alternative mai bune. Ştim că unele lucruri nu se întâmplă fiindcă trebuie să facă lor altora mai bune. Dar pentru ca asta să aibă loc trebuie ca noi să continuăm să ciocănim cu insistenţă şi răbdare şi să ne continuăm drumul… pe acelaşi val înalt al creativităţii şi încrederii în noi înşine.

În altă ordine de idei, în ultima perioadă, am terminat un interviu cu Dave Eggers, autorul romanului “O hologramă pentru rege” (ecranizat mai apoi cu Tom Hanks în rolul principal) şi coautorul scenariului pentru filmul Where the Wild Things Are, dincolo de multe alte proiecte. Despre toate şi teme de actualitate puteţi citi aici: Interviu cu Dave Eggers: „Ceea ce trebuie luat în serios este cum să micşorăm fricile altora”.

Am fost prin anticariatul preferat şi-am plecat iarăşi cu cărţi minunate şi am descoperit-o pe Joan Didion cum se cuvine odată cu The Year of Magical Thinking (mi-a şoptit cineva că o să fie tradusă anul acesta la Pandora M). Despre Didion şi cartea sa puteţi citi aici, vă promit că o să vă placă mult felul ei de a scrie.

viniluri
© Mic dejun de Bucureşti

N-am inventat alte reţete, dar am descoperit că pot găti cu o rapiditate şi o uşurinţă din ce în ce mai mari. Şi, da, mâncarea are gust. Am fost la proteste şi-am răcit. N-am avut timp să ascult câteva viniluri, cum aş fi vrut. Aştept weekendul pentru a o citi pe Hannah Arendt şi pentru a vedea şi filmul despre Procesul lui Eichmann. Plănuiesc să cumpăr un sac de portocale. Şi să continui acele încercări despre care vorbeam mai sus. Voi cum vă redresaţi?

 

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

2 Comments

  • Buna, Mihaela, buna sa iti fie inima de scriitor, bune sa fie si ale noastre, cei care te citim!
    Am simtit cele 101 de incercari destul de des, natura a avut grija sa-mi ofere un suflet greoi (uneori) si o dualitate pe care o resimt mai intens in unele zile. Ce fac atunci..? Am invatat sa merg in librarii. Caut sa rasfoiesc carti din domenii diferite, sa simt pulsul lor direct de la mama lor de acasa. Ma uit dupa cani de ceai, flori de agatat in fereastra, mirosuri noi de parfumuri si lotiuni, agende si carnetele. Dar..cateodata, am nevoie de o redresare din interior, de un impuls care sa nu vina din exterior, ceva care sa dureze mai mult si sa ma puna inapoi pe sine. Atunci ori incep sa fotografiez orice rasare la orizont (oameni, lucruri, carti, peisaje) ori recitesc ce am scris, incercand sa-mi dau seama cum se simte textul. De multe ori functioneaza, alteori…o pauza, un serial bun (“Emerald City” e de poveste) sau o conversatie lunga cu un prieten vechi sunt leacuri.
    Te salut din Iasi,
    Daniela

    • Foarte frumos ai scris, Daniela, şi-ţi mulţumesc pentru timp şi semn! Am avut o perioadă similară, de ani de zile, în care găseam bucuria şi relaxarea în astfel de lucruri. Acum cumva mi se pare că îmi dedic aproape în întregime timpul acestor încercări şi poate că încerc prea mult. Îmi spun că trebuie să exersez detaşarea, mi-am dat seama că multe aşa se întâmplă, când nu apare acea încrâncenare care mai degrabă opreşte lucrurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *