rachael-gorjestani-22532

Certitudini versus instinct sau cum să iei decizii mai bune

Ştiţi deja că sunt adepta listelor. Dacă pe de o parte, chiar şi la 30 de ani, încă mă mai înşel în privinţa unor oameni şi regret că m-am lăsat amăgită, vorba unui om tare fain, căci altminteri n-aş mai fi avut cum să fiu dezamăgită pe urmă, în alte privinţe îmi pun la treabă instinctul şi-l urmez cu convingere. La final de zi, doar oamenii care vă iubesc sunt cei care merită gândurile şi atenţia voastră, iar voi înşivă meritaţi linişte şi calm, aşa că merită să depuneţi eforturi pentru a vă feri, pe cât posibil, de orice formă de agresivitate exterioară.

Pe ce ne bazăm când luăm decizii? Pe convingerile noastre, pe certitudinile bazate pe trecut şi experienţe anterioare sau pe instinct? Dar dacă instinctul se înşală? Dacă vocea noastră interioară habar nu are despre ce vorbeşte şi noi o confundăm, de fapt, cu o convingere mai veche?

Mă tem adesea de certitudini şi îmi place să cred că mai există şi nuanţe de gri. Da, m-am îmblânzit cu timpul, fiindcă înainte totul era ori alb, ori negru. Îmi place să învăţ în continuare, conştientă că mai am multe de îndreptat. Şi bine-ar fi, ca oameni, să ne amintim mai des că avem cu toţii lucruri de îndreptat la noi, că ceea ce vedem şi înţelegem e mai puţin decât ceea ce este, de fapt. Iar pentru mai multă empatie şi lărgirea perspectivelor, la orice oră din zi şi din noapte recomand lecturile lui Eric-Emmanuel Schmitt.

Sigur, dintr-o perspectivă, unii oameni care mă cunosc ar spune că nu las loc de griuri. Dar aceea ar fi, din nou, doar una dintre perspective.

Când vine vorba de muncă, de proiecte, de reuşite, îmi pun la treabă instinctul. Chiar dacă pare că m-aş putea baza pe convingeri, ştiu că fiecare provocare vine în format nou şi atunci ceea ce mă ajută nu sunt nişte tipare vechi şi fixe, ci instinctul care mă ghidează prin nou, pas cu pas, ajutat de încredere. Şi nici măcar această încredere nu este bazată pe convingeri mai vechi fiindcă şi aici uneori lucrurile au ieşit OK, alteori nu s-au concretizat cum mi-aş fi dorit. Dar instinctul e cel care îmi spune că lucrurile se rezolvă, trebuie să ai încredere şi să străbaţi noul.

Cele mai multe convingeri ale noastre sunt negativiste. Pentru că ne autoeducăm să nu credem în minuni (nici măcar în cele pe care le facem singuri), ne agăţăm de certitudinile din trecut, convinşi că o situaţie probată, testată pe propria piele, nu poate deveni brusc o minune. Şi-n loc să dăm ascultare instinctului care începe cu “Dar poate de data asta… Poate că dacă fac lucrurile altfel…”, îmbrăţişăm blazaţi convingerile “Oricum n-o să iasă nimic nici de data asta”.

Instinctul e lumină, convingerile sunt bariere. Chiar şi în privinţa oamenilor îmi ascult instinctul. Fiindcă deşi îmi spune “Dar poate de data asta…”, dacă aş crede în convingeri mai vechi, aş pune mai toţi oamenii în cutiuţe bine sigilate cu “nu, mulţumesc”.  Aşa că încrederea nelimitată e un lucru de preţ, fie când e vorba de oameni, fie când vorbim de proiecte. La drum!

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *