regele-arinilor-michel-tournier

Regele Arinilor de Michel Tournier, Editura Univers

Michel Tournier (1924-2016) este unul dintre scriitorii mei preferaţi. Nu voi uita niciodată întristarea care m-a cuprins şi, totodată, dezolarea la aflarea veştii că acest scriitor a pierit. Am simţit că lumea a devenit atunci mai săracă şi că încă un mare suflet a ales să ne abandoneze. Aşa am simţit, că mai avem nevoie de mulţi oameni mari care să ţină pe umerii lor o lume pe care mulţi oameni mici nu ştiu s-o ducă.

De el am citit până acum Jurnal extim, Vineri sau viaţa sălbatică, Celebrări, Meteorii şi, desigur, Regele arinilor. Deşi lectura Meteorilor a fost cea care m-a uimit cel mai tare în faţa unui talent scriitoricesc pe care nu-l pot apropia de nicio altă balanţă, Regele arinilor a devenit un al doilea titlu favorit în egală măsură. Căci poate ceea ce îl deosebeşte cel mai tare pe Michel Tournier nu e felul în care îşi explorează temele preferate, ci modul în care creează poveşti, personaje şi trasee narative absolut nemaiîntâlnite, imposibil de anticipat şi, adesea, greu de descifrat printr-un singur registru de lectură.

Abel Tiffauges, eroul acestui roman, e văzut ca “o parabolă a marilor tentaţii ideologice din vremea celui de-al doilea război mondial” (Ed. Univers).

“Fascinat de geniul perversiunii şi de mitologia căpcăunilor, Michel Tournier a scris un roman al inversiunii maligne; eroul Abel Tiffauges se lasă cuprins de vârtejul ascensiunii Germaniei naziste şi îşi schimbă destinul, care ar fi putut fi acela al Sfântului Cristof – cel care l-a purtat pe umeri pe copilul Iisus trecându-l peste un râu – pentru a-şi asuma rolul uni devorator de copii, recrutând adolescenţi pentru armata lui Hitler”. (Ed. Univers)
regele-arinilor-michel-tournier

Abel devine dintr-un om obişnuit un căpcăun, o fiinţă mitologică. Am dat fragmentul din descrierea Editurii Univers pentru a ilustra mai uşor unele dintre temele care îi sunt caracteristice lui Tournier. În opinia mea însă, Abel nu are niciodată de ales. Destinul său, zdruncinat de la bun început, nu poate fi decât al unui om care vede lumea înconjurătoare cu alţi ochi decât ceilalţi. O fiinţă sensibilă a cărei simţire fragilă poate răni şi salva deopotrivă.

Şi rămâne, până la final, o fiinţă fragilă care îşi va păstra felul unic de a simţi fiinţele din jur, oameni sau animale:

“Pe fiinţa asta naivă şi tandră, puţin surdă, puţin mioapă, atât de uşor de păcălit, care îşi revine atât de greu după o suferinţă, o port în mine ca pe o rană”.

Simbolurile întregesc lumea, îi dau sensuri şi înţelesuri noi, îi adaugă straturi multiple acolo unde unii dintre noi nu sunt tentaţi să vadă decât suprafaţa:

“Ca să ne străpungă zidul de orbire şi de surzenie, semnele trebuie să ne dea lovituri una după alta. Pentru a înţelege că totul este simbol şi parabolă în lume, nu ne lipseşte decât o capacitate de atenţie infinită.”

Aş vrea, pe final, să vă conving să citiţi această carte. Este o lectură care o să vă captiveze, nimeni nu mai contorsionează frazele şi cuvintele precum o face Michel Tournier. Tiffauges e un personaj pe care o să-l îndrăgiţi, în ciuda sau tocmai pentru pornirile sale căpcăuneşti. Dacă vă doriţi un exemplu de scriitură bună, aceasta este. Şi, desigur, aştept şi alte recomandări de lectură din partea voastră.

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *