orasul

Jurnal de Bucureşti: Realitatea e cea care te forţează să te uiţi şi în urmă

Hai să scoatem din vocabularul zilei sintagma “plăceri vinovate”: un pahar de vin roşu, o tabletă de ciocolată neagră, o cafea mare, fără zahăr, fără lapte şi cât mai fierbinte? Plăceri NEVINOVATE.

Totul ar trebui să fie plăcere. Bucuria de a fi, de a trăi, de a respira un aer nepoluat, de a te plimba pe străzi curate. Şi, cu toate acestea, nu-i mereu posibil. Normalul nostru e îngrozitorul de care se tem străinii. Prea ne-am obişnuit cu mizeria de la colţ de stradă. Închidem ochii, o ocolim. Mă întreb: dacă fiecare dintre noi ar face un lucru mărunt pentru a schimba în mai bine colţul său de stradă, cum ar arăta lumea în care trăim? Oraşul pe care-l inhalăm, zi după zi, printre claxoane, oameni grăbiţi, neatenţi, oameni cu ochii în ecranele unor telefoane care le curbează realitatea după bunul plac? Realitatea nu e acolo, în micile joculeţe colorate, în glumele sharuite pe Facebook, în conversaţiile pe care le purtăm online (nici măcar de dragul conversaţiei). Realitatea e cea care te forţează să te uiţi nu doar înainte, ci şi în dreapta şi stânga ta şi, uneori, chiar dacă te temi, în urmă. 

Plăceri nevinovate: trezitul la ore la care n-ai îndrăzni să-l trezeşti pe cel iubit. Ore la care afară noaptea se îngână cu ziua într-un joc pe care cea dintâi are să-l piardă. Soarele de toamnă, deloc curajos, nu-ţi aminteşte decât de faptul că se apropie o iarnă care va acoperi mai uşor dezordinea din oraş. De data asta, ne vom ridica privirile. Ne vom uita, orbiţi, către luminiţele de Crăciun. Ne vom şopti că va fi bine. Ne vom încărca braţele de cadouri. Ne vom spune că nimic nu s-a schimbat, că oraşul, iată, arată exact la fel. Numai că nu poţi extrage la infinit pitorescul dintr-un oraş din ce în ce mai sărăcit. De suflet, de oameni, de cultură.

Plăceri nevinovate. Să vrei să schimbi, să faci paşi mărunţi, dar siguri. Să iubeşti toamna pentru că e toamnă, să adulmeci covorul de frunze neatins. Să închizi ochii şi să-ţi imaginezi străzile aşa cum ai vrea să fie. Să te tot gândeşti ce-ai putea face, ce-ai putea face…

Oraşul e pro şi contra, e cu tine şi împotriva ta, e format din mici paradisuri locale, cu iz de cafea, dar şi din cartiere în care mai nimeni nu zâmbeşte. Şi, la final, ştii că dacă te-ai opri să asculţi, am avea cu toţii poveşti despre cum ne-am dori să fie, dar nu ştim cum.

Un “nu pot” de înlocuit cu “o să”. Un plan mărunt cu efecte mari. Un pas făcut de tine şi urmat de ceilalţi. Un “o să fie bine, o să facem să fie bine”. În oraş, în inimile noastre pro şi contra, cu noi şi împotriva noastră.

credit foto

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *