lectiile

Atenţie la poveştile pe care ni le spunem singuri

Mi-a atras zilele acestea felul în care ne spunem de unii singuri poveşti, modul în care ne conturăm realitatea actuală în funcţie de ceea ce ne convine sau nu. Mare atenţie, aşadar, la modul în care ne construim ceea ce, în fapt, nu există, pentru că riscăm să rămânem doar cu produsul imaginaţiei noastre (şi doar la nivel fictiv).

Nu mă refer aici la a-ţi face planuri, la a îndrăzni ceea ce nu există încă, ci la modul în care alegem, conştient, să ne interpretăm atât trecutul, cât şi prezentul. Cred că primul pas îl reprezintă nivelul de cunoaştere asupra propriei persoane.  Dacă suntem convinşi, de exemplu, că suntem perfecţi, ei bine, s-ar putea să fim la polul opus de adevărul pe care ni l-am spus. Cred că e bine să ţintim spre o privire obiectivă a noastră în oglindă, să ne vedem cu bune şi rele şi să le îndreptăm pe cele care fac rău altora şi care poate nouă ne dau impresia că întotdeauna alţii sunt de vină.

Nu suntem perfecţi, ci perfectibili. Însă e constant de muncă şi, vă spun, de la o zi la alta putem merge în direcţia opusă dacă trăim cu senzaţia fie că nu-i nimic de îndreptat la noi, fie că, dimpotrivă, nimic nu mai e de salvat. Ambele convingeri sunt greşite.  Nu suntem statui, nu suntem făcuţi din piatră, creierul nostru este într-o continuă schimbare, mintea noastră rescrie tipare comportamentale noi în fiecare zi sau, dimpotrivă, le bătătoreşte şi adânceşte pe cele vechi (dar aici, din nou, e vina noastră).

Este vorba, aşadar, despre asumare şi obiectivitate, despre a ne privi cu nişte ochi care ştiu să judece cât mai aproape de realitate (se ştie că adesea ne suntem cei mai mari critici, dar prea puţin în relaţie cu ceilalţi).

De aceea, la orice vârstă, trebuie să continuăm să învăţăm, să citim cărţi de specialitate (eu o urmăresc pe Domnica Petrovai de la Mind Education Health fiindcă adesea face recomandări de carte de specialitate, fiind un profesionist în domeniu). Dacă aveţi şi alte recomandări, le aştept cu drag. Nu e niciodată ruşinos să vrem să învăţăm despre noi înşine. Ruşinos şi, mai ales, păgubos, e să fim convinşi că la vârsta noastră (inseraţi aici ce exemple doriţi voi) le-am văzut, trăit, experimentat şi înţeles pe toate, fără loc de replică, de altă interpretare sau de vreo altă părere emisă de altcineva.

De la empatie şi până la respectarea celuilalt, de la cunoaşterea propriei persoane şi până la abilitatea de a deţine valori solide, sunt toate exemple de abilităţi şi însuşiri care mereu se pot îmbunătăţi sau crea acolo unde lipsesc cu desăvârşire.

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *