like-a-boss

Cum se împlinesc visele

Privesc în urmă la toate proiectele începute, mă uit la cele aflate încă în faţa mea, le conturez mai apăsat pe cele cărora deocamdată doar le dau târcoale. Învârt ideea în mâini, o ridic în lumină, poate-poate zăresc un alt unghi, o altă strălucire. Multe dintre aceste idei nu se vor materializa, dar partea bună e că mult mai multe vor deveni realitate. O reuşită ascunde adesea în spatele ei alte zece nereuşite, poate şi mai multe.

Mi-a revenit pofta de a începe să lucrez la proiecte care, deşi nu sunt neapărat noi, au primit o şansă nouă. Şi asta nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi lucrat deja la ele în trecut. Când vine vorba de succes sau reuşită în carieră, nimic nu e întâmplător. Faptul că oamenii îţi scriu să îţi propună o colaborare, că ajungi să îţi vezi unele vise devenite realitate, că munca îţi este răsplătită într-o lume care pare mai confuză ca niciodată. E reconfortant să ştii că ai încă o astfel de “plasă” de siguranţă.

Credeţi-mă pe cuvânt, acolo unde nu există suficientă muncă, nu se pierde doar omul (cu tot cu respectivul drum sau carieră), ci se pierde inclusiv bruma de talent.

M-am reîntors spre desen cu o plăcere pe care o credeam pierdută doar ca să mi se dovedească un adevăr pe care adesea îl ascundem faţă de noi înşine: pofta vine lucrând. Abia aştept să exersez, să fac greşeli, să descopăr tehnici noi, să devin mai bună peste un an, mai bună ca niciodată (e uşor când n-ai mai desenat de n ani). Dar niciodată nu e prea târziu să începi să înveţi ceva nou şi la câtă bucurie îmi aduce asta, chiar că nici n-aş vrea să renunţ.

Evident, scrisul rămâne acolo. “Camera de probă” e aproape sold out aşa că dacă vreţi s-o citiţi până la Crăciun, mai prindeţi câteva exemplare.  Între timp, o să mă concentrez şi aici pe anumite direcţii la care ştiu sigur că am de lucru şi am tot amânat fiindcă mi-am împărţit timpul între şcoala de şoferi, jobul zilnic şi recenziile literare. Dar acum mă pot organiza mai bine, fără să vreau să mă lansez în planuri măreţe, doar îmbunătăţind ceea ce există deja (pe foi sau doar în gând).

Îmi place că am reuşit să iau lucrurile foarte pas cu pas, să le iau cât se poate de pe rând, fără să mă las bulversată de ceea ce uneori poate părea un bulgăre extrem de mare.

Aşa că, pe post de concluzie, aş spune că visele se împlinesc muncind. Nu ştiu alte fire “norocoase”, invizibile, de neexplicat. Coincidenţele magice vin tot ca o răsplată a muncii noastre. Doar nu o să ne pună nimeni în braţe o dorinţă împlinită fără ca noi să nu fi depus vreun efort. Şi, sigur, dacă mai era nevoie să precizez, nu mă refer la cele materiale.

Multă inspiraţie şi spor de muncă pentru noul an!

Foto: © aici.

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *