victorie-unsplash

Dimineaţa în care am avut cea mai bună idee

Bine, asta cu “cea mai bună idee” e cât se poate de relativă. Unii o pot considera o idee fără valoare, alţii se vor gândi că ar fi vrut să aibă ei primii ideea. Totul e relativ, totul e subiectiv şi cred că ceea ce contează, la final de zi, e dacă punem sau nu în aplicare şi ceea ce ne trece prin minte. Lucrez în acest moment la două proiecte, dar tot mă învârt în jurul cozii de câteva luni bune de zile. Cred că nimeni nu înţelege ardoarea cu care îmi doream să găsesc IDEEA. Lucrul acela care să devină poate super-proiectul care să îţi mărească în mod considerabil veniturile şi care să te facă să străbaţi tărâmuri noi din punct de vedere profesional.

Ieri dimineaţă am băut cafeaua împreună cu două femei foarte faine care schimbă lucrurile în jurul nostru şi care fac ca societatea în care trăim să fie un loc mai bun pentru noi toţi. Ceva ce fiecare dintre noi poate face. Un exemplu pe care l-am luat de la ele este reducerea consumului de plastic astfel că voi începe să folosesc săculeţi din material textil atunci când îmi fac cumpărăturile în supermarket sau hipermarket. Nu avem de ce să cântărim legumele în pungi de plastic când putem folosi aceşti săculeţi. Şi ne putem duce oricând cu propriul recipient pentru a bea cafeaua în locul preferat. Fiecare lucru, oricât de mic vi s-ar părea, contează. Şi, cum am mai spus, nu există bine nesemnificativ.

O să revin însă la IDEE. Nu o să vă spun ce este, dar o să vă spun cum puteţi ajunge şi voi să descoperiţi ideea la care să lucraţi cu drag zi de zi. Partea amuzantă e că nu e o idee nouă! Îmi amintesc acum clar că îmi mai notasem anul trecut ideea în agenda în care îmi trec toate proiectele. După care am uitat complet să mai trec la fapte! E la fel de adevărat că am făcut alte lucruri între timp, însă e ceva ce nu mai suportă amânare fiindcă nu are niciun sens să aştept. Am depăşit de multă vreme teama de “dar dacă”, “dar oare ce vor spune”, “dar oare ce vor crede”, “dar poate nu o să le placă”. Ştiţi ceva? Dacă aceia sunt oamenii care vă plătesc facturile şi cheltuielile zilnice, atunci puteţi să-i ascultaţi liniştiţi. Dacă nu, atunci nu văd de ce să nu încercaţi să vă construiţi un viitor financiar diferit de cel din prezent.

Cred că şcolile uită să ne înveţe că se poate şi altfel, că acel drum bătătorit de diplome nu este niciodată o garanţie a succesului personal şi financiar. Şi noi, ca proaspăt absolvenţi, nici nu ne mai gândim că putem face mult mai mult decât ceea ce ni s-a spus până atunci că putem face.

Aşadar, ca o scurtă recapitulare: nu renunţaţi la ideile pe care vi le notaţi şi nu ascultaţi de cei care vă spun că nu se poate, că o să fie greu and so on and so forth. Testaţi, retestaţi şi aveţi încredere că se poate!

Ne obişnuim, mai apoi, să ne pierdem în diferite direcţii din cauză că nu avem suficientă încredere că cea mai nebunească idee ar putea să funcţioneze. Dar cum ai putea să ştii dacă nu încerci cu adevărat? Şi prin încercat cu adevărat înţeleg multă, multă muncă.

Faceţi un mic, dar foarte util exerciţiu: ce vă pasionează? Ce faceţi zi de zi sau săptămână de săptămână? Cum vă imaginaţi ziua ideală de lucru pentru voi? Şi scrieţi pe marginea acestui subiect (scrieţi, nu vă jucaţi doar în mintea voastră cu gândurile, e multă dezordine acolo, ştiti şi voi) până găsiţi câteva idei de proiecte.

Pentru un singur alt proiect am mai muncit la fel de mult pe cât îmi propun să muncesc şi de data asta. Numai că acum îmi spun că acesta e proiectul care va creşte altfel şi care va depinde de resursele intelectuale, nu de unele materiale (sau foarte puţine). Dacă aş începe să spun acum oamenilor despre ce e vorba, aş afla probabil zece păreri, din start, despre cum ideea nu e bună, despre cum s-a mai făcut, s-a mai zis, s-a mai auzit şi s-a mai încercat. Însă ştiu că nu poate fi identică fiindcă va fi ceva făcut de mine (şi cu puţin sprijin din exterior, e adevărat) şi pentru că suntem unici, şi proiectele noastre vor avea, implicit, o abordare unică (asta dacă nu ne apucăm să copiem ce au făcut alţii înaintea noastră – ceva ce nu sfătuiesc pe nimeni să facă fiindcă nu are cum să fie ceva care să te împlinească în vreun fel – doar banii nu pot fi o împlinire).

Ştiu şi ce va trebui să sacrific, de data aceasta. Va trebui să renunţ, în primul rând, la ideea că munca pe care o fac trebuie să pară în vreun fel în ochii altora.

Va trebui să renunţ la ideea că munca mea trebuie să aparţină domeniului cultural (ceva la care am ţinut multă vreme, doar din dorinţa de a-mi satisface egoul). Nu spun că n-am încercat, dar realitatea e cea care este: cu foarte puţine excepţii, mai ales la noi, cultura nu îţi aduce foarte mulţi bani. Voi continua să contribui, desigur, prin ceea ce am făcut şi în ultimii ani (recenzii de carte, articole din acest domeniu etc.), precum şi prin acţiuni de voluntariat care vor aduce cartea mai aproape de oameni. Şi cu asta chiar voi putea dormi liniştită noaptea.

Însă nu vreau să îmi mai fie ruşine să spun că ceea ce fac nu are nimic de-a face cu domeniul cultural. Ştiu că poate nu pare justificat, poate că nu are niciun sens, dar e ceva ce mi-am dorit, e un câmp în care mi-am dorit să fiu. Şi cred că am pătruns prin alte mijloace şi cred că pot contribui continuând să fac lucruri fără să mai încerc să cred că pot face o carieră în acest domeniu.

Dar ŞTIU, azi ştiu mai mult ca niciodată, că voi iubi acest nou proiect, că mă reprezintă 100%, că este ceva ce îmi va cere mult timp, mult efort şi renunţarea la multe lucruri pe care până acum le făceam tocmai pentru că încercam să umplu timpul cu ceva, cu multe idei şi proiecte mai mici sau mai mari, sperând să ajung la marele proiect. Şi, iată, am ajuns.

Am un entuziasm teribil, mă credeţi? Atât de mare şi atât de fain, încât mi-au heart-unsplashdat lacrimile de bucurie. Ştiu, ştiu, ar trebui să plâng când voi înregistra primul succes, nu-i aşa? Ei, bine, nu, mi se pare deja o reuşită faptul că l-am pus cap la cap, că îl văd, că îl cunosc deja în amănunt, că l-am văzut în faţa ochilor şi că mă văd efectiv muncind zi de zi la el. Sunt bucuroasă, sunt fericită! Sunt, mai ales, recunoscătoare că toate acele mici şi îndelungi căutări m-au adus în punctul acesta, m-au făcut să reiau o idee mai veche, să o redescopăr prin cu totul alţi ochi şi să o iau în braţe ca pe un copil drag (bebelina rămâne cap de listă, să ne înţelegem).

Vă voi ţine la curent, desigur, din momentul în care voi pune lucrurile în mişcare. Şi va fi, sper eu, în curând. O călătorie nouă începe şi va fi una de la care nu mă voi mai abate plină de îndoieli şi cu teama că the grass is greener on the other side. O să-mi fac eu propria grădină minunată şi plină de trandafiri.

Aşa că merită din plin să încercaţi să vă transformaţi ideile în realitate, merită toate acele lucruri care nu ajung până în punctul în care aţi fi dorit. Dar întotdeauna să credeţi că puteţi şi mai mult, mult mai mult. And have fun while doing it! 

Pe curând!

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

4 Comments

  • Mi-a facut placere lectura articolului si pot spune ca m-am regasit 100% in unele pasaje 🙂
    Astept sa vad ce urmeaza, succes!

    • Mulţumesc mult! Sper să vă placă! <3 Şi mulţumesc pentru comentariu, mereu mă bucur să primesc semne de la voi!

  • Felicitări! Mă bucur mult pentru tine și împart lacrimile acelea de bucurie, cum spuneai la sfârșit, e important să ne și bucurăm de muncă, nu doar de rezultat. Știu cât înseamnă să te învârți în jurul cozii, așteptând, de pe o zi pe alta, să o prinzi și să ai ceva concret. Iată că asta nu vine din senin, ci punându-te la punct (cu timpul tău, listele, oamenii buni și potriviți, lecturile și așa mai departe). Chiar mă bucur.

    Iar în ceea ce privește prima parte, cu schimbările, great deal! Chiar spunea cineva foarte fain: “Nimeni nu este mărunt atunci când face bine”. Nici schimbările noastre pentru mai bine nu sunt mărunte. Și eu de o jumătate de an am încetat să mai cumpăr șervețele de hârtie, în schimb folosesc cu mare plăcere prosoapele clasice (sunt micuțe, făinuțe și se spală, se refolosesc și tot așa). În continuare ne gândim ce să facem cu uleiul folosit, să nu-l aruncăm aiurea.

    Îmbrățișări și energie!

  • Heeey! Ce mă bucur că mi-ai scris! Îţi mulţumesc tare mult! O să încep cu uleiul (e un tip care îl colectează de la 5l în sus, dacă e mai puţin trebuie să îl duci tu la el, se numeşte “Uleiosul” – ultima dată adresa era Bd. Carol 53 – nu o iei spre Dianei 4, mergi înainte pe bulevard). În ce priveşte noul proiect, chiar îmi doresc să se concretizeze. Ştiu că va fi mult de muncă, but it just makes a lot of sense şi ştiu că e ceva ce pot face, fără să depind de X sau Y resurse. Mai departe, multă organizare şi încredere. Succes îţi doresc în orice îţi propui şi ştiu că eşti un om extrem de creativ aşa că nu-mi fac griji! Te îmbrăţişez!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *