11100808_10203332452266248_7390645398919947547_n

Jurnal de Bucureşti: Celui care s-ar ascunde în biblioteci

Sunt zile în care vrei să verifici că mai exişti în forma pe care ţi-o aminteai cu o zi în urmă aşa că primul instinct e să-ţi duci mâna la ochi, să-ţi pipăi nasul, gura, să te ciupeşti ca să te asiguri că nu visezi, că eşti tot tu, cu bune şi rele, cu tot ceea ce ştiai despre tine.

Îi e greu omului care s-ar ascunde-n biblioteci să scrie şi să citească la infinit chiar să scrie în unele zile în care ştie că o astfel de sihăstrie nu i-ar aduce decât o singurătate pe care prea puţine fiinţe o pot îndura.

Şi un astfel de om se va simţi de multe ori ca un acrobat pe sârmă, prins între nevoia simplă de a zâmbi şi de a fi fericit şi cea de a simţi că viaţa sa are un rost pe care nu-l mai regăseşti în altă parte. Şi zâmbeşte, nu fără tristeţe, la gândul că la un moment dat i s-a năzărit în cap o astfel de întrebare la care încă nu a găsit răspuns.

©micdejundebucuresti, aprilie 2015

Şi mai ştie acelaşi om că nicio carte despre răbdare nu te va putea învăţa, în fapt, ce e cu adevărat răbdarea. Sunt zile în care nu reuşim să ne recunoaştem nici propriile imagini în oglindă aşa că ne întrebăm, miraţi, cum am ajuns oriunde am ajuns şi ne-am gândit să ne verificăm încă o dată ceea ce ştiam despre noi. Dar acestea sunt zile şi zile, ar spune scriitorul, apoi ar întoarce spatele lumii şi s-ar înapoia întristat în biblioteca sa în care nimeni nu are voie să vorbească tare.

©micdejundebucuresti, aprilie 2015

Omul ăsta nevăzut şi nebăgat în seamă trage aer în piept şi-şi alungă întrebările de pe frunte. Ştie că sunt zile şi zile sau, cel puţin, aşa a auzit la un moment dat şi-a hotărât să creadă. Desigur, n-ar fi vrut să adune, cu anii, atât de multe întrebări, dar poate că tocmai acesta e acel sens pe care încă nu l-a desluşit, poate că-n loc de toate întrebările nu se află decât una singură sau poate că tot ceea ce există are un singur răspuns pe care nici nu-i e sortit să-l descopere vreodată.

Dar până atunci mergi, continui să mergi, chiar dacă unii paşi par făcuţi pe cea mai subţire fâşie de gheaţă sau pe cele mai fine trepte de sticlă. Tu continu să mergi, sprijinindu-te din când în când ba câte o întrebare, ba pe câte un răspuns.

Cu drag şi recunoştinţă,

Mic dejun de Bucureşti

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *