creativitate2-mic-dejun-de-bucuresti

Jurnal de Bucureşti: Creativitatea e în inimă

Creativitatea este în inimă şi tot acolo se află motorul care aduce laolaltă toate planurile pe care ni le facem în viaţă. De acolo izvorăsc energia, creativitatea, suflul tinereţii pe care îl simţim atunci când facem ce ne place.

Nu e uşor să descoperim ce ne place. Prea puţin ne ajută, în primii ani de educaţie, inclusiv cea primită acasă, să facem mai târziu alegeri care să fie apropiate de ceea ce, copii fiind, ne aducea cea mai mare bucurie.

Auziţi poate oameni care spun că nu simt că lucrează. Că cele zece, douăsprezece, şaisprezece ore pe zi nu sunt muncă. Pentru mulţi dintre cei care-şi urmează inima şi pun în aplicare creativitatea, munca reprezintă, în cel mai mare timp, o joacă. O să recunosc aici: şi pentru mine, scrisul, de cele mai multe ori, asta pare. Mă mir de cum se derulează sub ochii mei, de cum îşi găseşte singuri funcţii şi meniri mai mari decât cele mi le imaginez eu pentru el.

Căci nu trebuie să punem limite atunci când suntem în căutarea a ceva sau atunci când ne dorim un anumit lucru. Tot ce trebuie să facem este să fim prezenţi, dedicaţi, implicaţi. Să ne facem munca sau să ne jucăm cu pasiune şi cu responsabilitate.

Când îţi doreşti să participi cu inima în ceea ce faci, poate apărea o frustrare. Îţi poţi da seama că nu faci în totalitate ceea ce ai putea să faci. Că poate există zece drumuri şi, ai ales, fără să ştii, doar unul. Că poate căutările nu sunt suficient de profunde. Cred că singurul indiciu, dacă simţiţi o astfel de confuzie, poate fi bucuria pe care o simţim sau plăcerea. Fiindcă nu tot timpul munca va fi lapte şi miere, dar dacă astfel de momente care ne aduc plăcere şi prin care uităm de noi şi de timp sunt cele în acord cu inima noastră.

O să vă spun care sunt reperele mele actuale: să privesc pe cineva în ochi şi să-i spun cu mândrie ceea ce fac. Faptul că am înţeles cum sunt legate aceste activităţi. Faptul că multe dintre lucrurile pe care le fac mi se par uşoare şi, în acelaşi timp, ştiu că nu sunt. Că îmi plac şi că asta le face să pară uşoare. Că ceea ce fac poate aduce alte proiecte înspre mine şi că nu trebuie să mai fiu eu cea care merge spre alţi oameni.

Multă vreme am făcut ceva dictat de ego. Egoul era cel care tindea spre o faţadă, o ipostază, un titlu social (chiar dacă e mult spus). Şi câtă amărăciune odată ajunsă acolo!

Aşa că iată o întrebare bună dacă nu aţi găsit încă un drum: Unde vreau să ajung e dictat de inimă sau de ego? Fiindcă una n-are nimic de-a face cu cealaltă, ba chiar egoul omoară toată bucuria.

Cu cât lucrez mai mult, cu cât mă concentrez pe calitatea muncii în sine, cu atât rezultatele şi beneficiile apar. Adesea sunt surprize minunate, dar nu apar decât atunci când radiez mulţumire şi fericire cu toată fiinţa mea, când nu-mi irosesc energia gândindu-mă la scenarii mai puţin fericite sau la lucruri care nu se vor întâmpla aşa cum îmi doresc.

E o lege universală, aceasta dictată de gândurile noastre. Atragem lucrurile la care ne gândim cel mai des, fie că le vrem sau nu în viaţa noastră (Universul nu face diferenţa între “da” şi “nu”). De aceea e bine să ne gândim, mai întâi, la ceea ce avem deja, la lucrurile pentru care suntem recunoscători. Starea de mulţumire şi plenitudine

Când nu suntem împliniţi, riscăm ca ceea ce ne frământă să aruncăm în spatele altora. Să ni se pară, inconştient, că alţii sunt responsabili de nefericirea noastră sau că ei ar trebui să ne facă pe noi fericiţi. Numai că baza solidă a fericirii trebuie găsită în noi înşine, în recunoştinţa de a fi, în mulţumirea de a putea, în bucuria de a iubi. De a ne iubi pe noi înşine din toată inima pentru a-i putea iubi şi fără amărăciune pe ceilalţi.

Deşi e greu, de cele mai multe ori vom obţine rezultate mult mai bune dacă nu lucrăm cu aşteptările în minte, dacă nu încercăm constant să ajungem la un rezultat cât mai rapid. Ceea ce trebuie să vină din munca noastră făcută cu pasiune va veni. Şi chiar dacă nu va veni, o vom fi făcut-o mulţumiţi de noi înşine, recunoscători şi plini de pasiune. Nu vom fi pierdut ceea ce aveam deja. Aceasta e împlinirea de bază unei vieţi întregi. Şi e în regulă să fie aşa.

Creativitatea cere de la noi încredere, iubire şi răbdare. Nu promite nimic fiindcă nu depinde numai de existenţa sa pentru a ne oferi ceea ce ne dorim. Avem datoria de a fi recunoscători în prezent, de a ne comporta de parcă ni s-au împlinit deja visele. De a nu ne trăi viaţa cu înverşunare pentru că nu am ajuns încă unde ne dorim.

 

 

 

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *