Cum raspundem in fata esecului

Ce fac când lucrurile nu ies cum îmi doresc. Cum răspundem în faţa eşecului?

Oricât de tare mi-ar plăcea să se întâmple toate lucrurile la care visez exact atunci când le visez, sunt convinsă că e mai bine că unele nu se petrec exact atunci. Ştiu că ne înşelăm adesea cu privire la ceea ce credem că ar fi cel mai bine să se întâmple pentru noi într-un anumit moment, iar asta din cauză că suntem deconectaţi de la noi înşine şi nu ştim să ne ascultăm intuiţia.

Aşa se face că ceea ce nu se întâmplă lasă loc altor lucruri din viitor să se petreacă. Şi de-asta încerc să-mi reamintesc zi de zi că nu trebuie să mă mai înverşunez/încrunt sau strâmb din nas când nu ies lucrurile aşa cum vreau.

Şi e acest exerciţiu pe care-l fac şi care poate părea un fel de culmea a proactivităţii sau a nebuniei, voi alegeţi: încerc şi mai tare. Mai aleg o ţintă şi trag. Ochesc un proiect şi-l încerc. Îmi vine o nouă idee şi-o testez. O iau pe următoarea de pe listă şi-o aplic. Din zece încercări, nouă vor fi eşecuri. Dar aşa funcţionez. Fiindcă dacă după fiecare încercare/întrebare/propunere mi-aş lua zece zile libere sau zece săptămâni sau zece luni, n-aş mai face nimic.

cum-raspundem-in-fata-esecului-mic-dejun-de-bucurestiMă expun prin muncă şi prin propunerile pe care le trimit pentru proiecte noi. Îmi asum responsabilitatea de a le face şi le fac la timp. Sunt mândră azi de felul în care pot respecta un termen limită. Şi mândră de felul în care pot refuza o colaborare care nu-mi surâde din cine ştie ce motive. Nu-mi mai e teamă să aleg sau să spun “nu”, dar a fost un drum lung până aici şi pe care-l apăr azi cu toţi dinţii. Nu uitaţi că, uneori, vă sprijiniţi numai şi numai pe ceea ce sunteţi. Şi e important să vă placă cine aţi devenit sau cine vă propuneţi să deveniţi începând de azi, puţin câte puţin.

Proiectele se înmulţesc, deci. Nu mă tem de iureşul nebunesc al e-mail-urilor. Învăţ lucruri noi prin fiecare mesaj nou pe care îl scriu sau citesc. Aflu că lucrurile se pot face într-un fel sau altul, că sunt aspecte de îmbunătăţit sau că mă pot folosi de munca de până acum pentru a înainta pe acest drum. Dar nimic din ceea ce dau ca exemplu azi n-ar fi fost făcut fără toate aceste sute de încercări.

Trebuie să învăţăm să ne placă ideea că un eşec e o lecţie. Că nu spune nimic despre noi, că nu ne defineşte ca persoană, ci vorbeşte numai de abilităţile noastre dintr-un anumit moment. Şi poate nici măcar despre asta. Sunt mulţi factori implicaţi în tot ceea ce ni se întâmplă zi de zi. Oricum ar fi, în multe situaţii, trebuie să fim responsabili şi să ne asumăm munca pe care o avem de făcut. A da greş n-ar trebui să existe în formula aceasta. Sunt doar încercări şi atât, trepte până la îndeplinirea unui obiectiv. Şi chiar neîndeplinirea unui obiectiv e o treaptă sau o redirecţionare. Întotdeauna trebuie să ştim că există căi noi de schimare a perspectivei, a paradigmei, a felului în care ne-am obişnuit să privim cu ochelari de cal o anumită situaţie.

Spuneam însă de cele câteva zeci sau sute de încercări care nu se văd. Şi, ca să dau un exemplu, adesea, ca să ajungi la un om, trebuie să depui eforturi invizibile. Le numesc aşa, dar sunt lucrurile pe care le facem din plăcere şi din pur interes, fără un scop ascuns în minte. Să citeşti, să scrii, să mergi la lansările de carte ale unui autor, de exemplu, fiindcă îţi place cum scrie şi cum e ca om. Să îndrăzneşti mai târziu să-i iei un interviu, iar asta chiar să se întâmple. Cred mult că lucrurile forţate fie n-au însemnătate, fie ajung să nu se mai întâmple. Sau poate doar eu am impresia asta. Să-mi scrieţi dacă vi se întâmplă uneori şi vouă sau dacă aţi constatat că pe măsură ce vă îndârjiţi mai mult într-o direcţie, cu atât mai puţin se întâmplă lucrurile.

Îmi promit acum să-mi reprogramez puţin câteva obiceiuri. Nu mi-am dat seama când am început să văd doar partea mai negativă din oameni, situaţii şi lucruri, dar am început. Şi e ceva ce trebuie să schimb pentru că îmi doresc să pot privi lumea prin lentile nu doar… echilibrate, cum cred că le văd acum, ci cu o uşoară tentă de roz. Da, am nevoie de acea nuanţă suplimentară de roz.

Vă aştept cu drag mult comentariile. Ce obiceiuri aveţi de care aţi vrea să scăpaţi? Şi cu ce v-aţi dori să le înlocuiţi? Şi, la fel de important, cum procedaţi când vă confruntaţi cu un refuz în ce priveşte munca?

©foto: Pixabay.

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

5 Comments

  • Aaaahhh, refuzurile. Mult timp, la inceput le percepeam ca palme in fata desi intelepciunea populara spunea ca sunt mai degraba suturi in fund care de fapt te-ar impinge mai departe. Insa acum multe dintre “esecurile” pe care le percep eu sau altii ca atare le privesc nu neaparat ca lectii ci le vad ca piese de puzzle din dezvoltarea mea personala. De ex. mult timp mi s-a reprosat in Germania, de catre un sef, faptul ca in dialoguri intrerupeam frecvent. La inceput am luat-o ca pe o greseala, ca o problema a mea personala, ca un refuz al meu de a invata sa comunic ca si el. Pana cand mi-am dat seama ca de fapt era o problema de comunicare intre mine si seful respectiv, care educat in normele teutone ale ingineriei trebuia sa termine cu A pentru a trece la B si numai dupa B trecea la C. Cand m-am impacat cu gandul ca eu sunt mult mai eficienta mergand de la A la C, mi-am dat seama ca de fapt asta era problema lui, nu a mea. Ce am invatat aici? Ca intai invat tiparele culturale ale interlocutorului si le exploatez in consecinta. Deci nu un refuz de a colabora cu interlocutori anume, ci o deschidere si dorinta de a invata cum comunica cei din fata mea. Interesant ca m-ai facut sa ma gandesc la asta; uitasem de “refuzuri”, tocmai pentru ca nu le mai vad asa de mult 🙂

    • Sigur că da! Lecţii, şuturi în fund, piese de puzzle care ne ajută să creştem. Intră toate sub aceeaşi umbrelă. Dar uneori mai sunt şi refuzuri abrupte. Şi mereu învăţ că există şi alte opţiuni şi drumuri mai bune, mai potrivite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *