bucuresti-jurnal de bucuresti

Jurnal de Bucureşti: Prieteniile din Cărtureşti, lecţiile de zece ani de Capitală

În 1959 Miles Davis avea gata un nou album: Kind of Blue. Timp de vreo zece ani, Bucureştiul aşa a fost: kind of grey.  De la toţi cei pe care-i întrebam despre oraş, despre cum li se pare, primeam acelaşi răspuns. Nimeni nu-l iubea mai mult decât îl detesta în egală măsură. De la oraşul ăsta, neschimbat chiar şi după atâta vreme, primeşti tot ce vrei şi tot ce nu vrei. Agitaţie, goana după autobuze, noroi nesfârşit în timpul iernii, oboseală cronică. În anotimpurile mai calde, mai blânde, ca vrăjiţi de-un timp care s-a încăpăţânat să rămână, ne pierdem prin grădinile ascunse, sorbim cu nesaţ faţadele unor case din interbelic, ne oprim în faţa unor clădiri maiestuoase de prin Cotroceni. Numai că Bucureştiul e zgâriat adânc de blocuri comuniste, de parcuri din ce în ce mai mici, de străzi din ce în ce mai aglomerate. Şi relaţia mea cu oraşul a ajuns la maturitate. Nu-l mai înfrumuseţez mai mult decât merită, nici nu-i pun în spinare o vină mai mare decât cea pe care o poartă deja. Ştiu că vina e a noastră, a oamenilor, a ceea ce fiecare a ştiut să facă sau să nu facă pentru Bucureşti.

Când am venit acum aproape unsprezece ani aici, când singurii oameni pe care-i cunoşteam (şi cu care nu prea ieşeam în afara facultăţii), mergeam des la ceainăria Cărtureşti. Acolo citeam, scriam şi descopeream toate sortimentele posibile şi necunoscute de ceaiuri. Acolo cunoşteam oameni noi, acolo ne întâlneam noi, bloggerii, pentru a ne vorbi unii altora despre cât de mult ne place cum scriem. Dar era un farmec aparte în toate acestea fiindcă totul era la scară mult mai mică. Lumile noastre erau mici, aveam timp şi eram curioşi să ne citim unii pe alţii.

© Mic dejun de Bucureşti, Parcul Cişmigiu
© Mic dejun de Bucureşti, Parcul Cişmigiu

Se legau prietenii, se puneau la cale proiecte. Apoi, în oraş, vin încercările de-adevăratelea, când nu te mai joci. Când chiar pui proiectele în mişcare, când chiar se alege praful de unele prietenii sau relaţii. Şi Bucureştiul poate să-ţi ofere lecţii dure despre prietenie, despre viaţă.

Am vrut să mă feresc să las oraşul să mă transforme, să mă întristeze. Să facă din mine ceea ce n-ar fi putut face un alt oraş. N-am mai alergat după micile comori, cumva azi şi de ceva vreme au ştiut să ajungă singure la mine. Când am cunoscut singură ceea ce pot numi o oarecare maturitate, din multe puncte de vedere, mi-am dat seama că nu regret nimic şi că am acţionat în fiecare moment, în relaţie cu ceilalţi, aşa cum am ştiut mai bine în momentul dat. Sigur că unele lecţii se aplică întotdeauna. Privim lumea diferit, iar surprizele pe care ni le oferă uneori alţi oameni vin tocmai din aceste diferenţe de a vedea, de a înţelege, de a fi. Şi cred că ajută, de la bun început, să ştim cât mai bine cine suntem şi pe ce drum mergem, care ne sunt valorile, ce acceptăm de la o prietenie şi ce nu considerăm punct comun. Fiindcă oamenii, în esenţă, nu se schimbă. Valorile nu se împrumută, lucrurile în care credem nu devin, peste noapte, embleme ale fiecărei mişcări pe care o facem în viaţă.

© Mic dejun de Bucureşti, Parcul Cişmigiu
© Mic dejun de Bucureşti, Parcul Cişmigiu

Ne putem cizela. Putem deveni mai empatici, mai educaţi, mai încrezători. Ne putem lua cu mai mare forţă viaţa în mâini, putem fi mai responsabili. Putem răspunde astfel cu mai puţin aplomb în faţa unor reacţii din partea celorlalţi. E esenţial, aş spune, să ne descoperim mai întâi pe noi înşine. Numai că drumul acesta nu e uşor. Dacă intuiţi cine sunteţi sau cine aţi putea deveni, urmaţi firul acesta şi ţineţi-vă bine de el. Consolidaţi-l.

Munca m-a făcut, cred, un om mai bun. În rest, lucrurile se uită, se cern sub trecerea inevitabilă a timpului. Şi desprinderea de tot ce v-a rănit la un moment dat e posibilă dacă vă adânciţi în ceea ce vreţi să descoperiţi frumos despre voi înşivă şi despre ce vreţi să vă oferiţi, lăsând altora loc să fie, pur şi simplu.

Bucureştiul nu e prietenos cu tine aşa că uită-te bine înainte să traversezi strada. Bucureştiul nu e prietenos decât cu câţiva oameni şi oamenii nu ştiu să fie prietenoşi cu el. Relaţia asta nu s-a schimbat prea mult, e un joc de forţe pe care-l continuăm din ambele direcţii. Dar dacă se află printre voi şi oameni care-i descoperă din plin un farmec neasemuit, atunci mă-nclin în faţa voastră, în speranţa că veţi putea să cultivaţi frumosul.

© Sursă foto header.

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *