patiserii-bucuresti-mic-dejun-frantuzesc

Turul celor mai bune patiserii din Bucureşti. Unde savurăm un mic dejun franţuzesc?

În anii de facultate mergeam la cursuri în Pitar Moş (engleză) şi la Universitate (franceză). Rareori, pentru literatură comparată, aterizam şi pe Schitu Măgureanu (Bulandra). Primul traseu între engleză şi franceză se făcea, de regulă, pe Bulevardul Magheru. Complet diferit faţă de peisajul dezolant de azi (cine-ar fi crezut că, 9 ani mai târziu, ceva poate să decadă în loc să progreseze). Aproape că nu era tură în care să  nu mă opresc să-mi iau un triunghi cu brânză de la Ana Pan. Pe atunci, erau cele mai bune. Nu-mi amintesc din perioada aceea decât zilele însorite, plimbările până la BCU (biblioteca Central-Universitară), chiulul de la unele cursuri petrecut pe treptele TNB-ului sau pe cele de la ieşirea de la metrou (din nou, loc care azi nu mai este de întâlnire pentru studenţi) sau în Lăptăria lui Enache (ce vremuri!).

Din fericire, Bucureştiul încă se menţine binişor la categoria aceasta a patiseriilor care, vrei nu vrei (dar de regulă vrei) se ivesc la tot pasul. Aşa că m-am gândit să fac câteva recomandări de locuri pe care le consider potrivite pentru un mic dejun cu iz franţuzesc, chiar dacă o să includ şi vreo două-trei patiserii to-go, delicioase din punctul meu de vedere.

Prima este Andreea F, patiseria de la Universitate, după librăria Eminescu (a doua patiserie, nu prima). Mai găsiţi o patiserie Andreea F şi în Piaţa Victoriei, foarte aproape de ieşirea de metrou dinspre Lascăr Catargiu (patiseria se află în capătul Căii Victoriei). Au recomandare şi pe Trip Advisor şi chiar au unele dintre cele mai bune produse de patiserie pe care le-am mâncat vreodată (şi am mâncat multe!). Recomand de la ei plăcinta cu spanac, negresa, tortul cu morcovi, prăjitura cu lămâie şi mac şi brioşele. Preţurile sunt foarte ok, poate plătiţi 1 leu – 1,5 lei în plus faţă de patiseria vecină, dar merită!

patiserii-bucuresti-mic-dejun-frantuzesc-4

Cum aş putea să nu amintesc eu de Ana Pan? Îi găsiţi acum şi cu un fel de coffee shop pe Calea Dorobanţilor (cafeaua aici, din păcate, e scumpă şi nu m-a impresionat în niciun fel), dar produsele de patiserie sunt bune şi puteţi degusta cu încredere. Fursecurile cu fulgi de ciocolată, trigoanele cu brânză (chiar dacă nu mai sunt chiar ca pe vremuri: azi sunt mai mici şi cu mai puţină brânză) şi cam orice altceva vă face cu ochiul.

Patiseria Bucovina din Piaţa Romană (colţ cu Mendeleev, spre Amzei, după Biblioteca Metropolitană): cozonac, salam de biscuiţi, plăcintă cu brânză sau cu măr. Preţuri medii, dar produse bune, proaspete şi mai neobişnuite (nu mereu poţi să-ţi iei o felie de cozonac dacă ţi-e poftă). Recomand!

Şi acum trecem şi la cele în care putem petrece mai mult timp în tihnă, savurând şi o cafea (cu precizarea că şi la Ana Pan-ul din Dorobanţi se poate sta la o cafea şi o prăjitură):

Boutique du Pain (pe strada Academiei, înainte de Piaţa Revoluţiei, la parterul unei clădiri de birouri – după intersecţia Academiei cu Ion Câmpineanu). Aici gama e una variată, pâinea lor artizanală e bună, puteţi testa produsele obişnuite de patiserie, dar şi prăjiturile alături de un cappucino pe cinste. Preţuri măricele, dar merită câte un astfel de răsfăţ din când în când.
patiserii-bucuresti-6
Camera din faţă (trişez puţin fiindcă aici vorbim mai degrabă de o ceainărie, dar au prăjituri foarte bune pe care le puteţi savura într-o atmosferă care aminteşte de micile buticuri pariziene). Aflată pe Mendeleev nr. 22, tot în Piaţa Romană, e şi un loc destul de romantic. Faceţi însă rezervare dacă vreţi garantat o masă fiindcă locul e foarte mic şi rareori găsiţi loc liber.

Mai sus, pe aceeaşi stradă, M 60, un loc cu cafea din belşug şi cu tot felul de checuri delicioase. Cereţi o cafea bună, o felie de banana bread sau ce cookie-uri mai au pe acolo în acel moment, luaţi un loc la fereastră şi bucuraţi-vă de o atmosferă a oraşelor occidentale. Preţurile sunt moderate, mergeţi cu încredere!

Recomand mult şi The Coffee Shop (Bd. Dacia colţ cu Moşilor, Piaţa Romană – Mendeleev sau Academiei-Universitate), un loc cu tot felul de produse de patiserie foarte bune şi o cafea absolut delicioasă (la preţuri mai mult decât decente). Ultima oară când i-am vizitat o cafea era între 6 şi 9 lei (în funcţie de felul cafelei), iar preferata mea e cea la filtru (se pregăteşte folosind metoda pour over/drip coffee. Cam aşa arată pregătirea cafelei la filtru:

cafea-filtru-pour-over-drip-coffee

Un mic dejun franţuzesc puteţi servi şi la Coftale sau Van Gogh cu menţiunea că nu sunt patiserii (primul e coffee place, al doilea e bistro/restaurant). Dacă-mi vin în minte şi alte locuri testate (căci nu pot vorbi pe netestate), mai aduc completări. Până acum însă, aceste locuri mi se par potrivite pentru un mic dejun în tihnă, cu iz franţuzesc (cei de la Coftale au o curte drăguţă în anotimpul cald).

Nu am cum să nu amintesc şi de patiseriile de cartier (unele dintre ele se regăsesc chiar la metrou – Tineretului, Dristor, Eroii Revoluţiei), iar patiseria La Tati se află poate în topul celor mai ieftine patiserii din ţară (cu faimoşii biscuiţi cu stafidă sau bărcuţe). De asemenea, în topul patiseriilor bune se află şi Georgi şi Tip-Top (apelaţi cu încredere la ei inclusiv pentru comenzi de torturi sau alte produse de patiserie).

patiserii-bucuresti-mic-dejun-frantuzesc-3

În ce priveşte lanţurile de patiserii, v-aş fi recomandat şi binecunoscutul French Bakery, dar trebuie să recunosc că n-am fost niciodată impresionată de produsele lor. Pe la patiseria Paul am mai trecut, dar am constatat că nici produsele lor nu mi se par cele mai gustoase.

Dacă ştiţi alte locuri unde se găsesc produse de patiserie gustoase, le aştept cu drag şi interes (mai ales că am trecut de jumătatea iernii calendaristice şi putem spera la plimbări de primăvară şi mic dejunuri în aerul călduţ şi înmiresmat al primăverii).

Puţin în afara subiectului fiindcă nu e o patiserie, dar au produse absolut delicioase de patiserie (şi, veţi remarca, nu cu multe E-uri ca în cazul altora), n-am cum să nu amintesc şi de bunătăţile de la Kaufland. Sunt mare, mare fan! Să vă spun ce raft golesc de fiecare dată? Mă abţin, n-aş vrea să nu mai găsesc niciodată produsul preferat. O sa vă spun doar că e cu multă ciocolată!

Eu pe acestea le cunosc şi m-aş bucura să descopăr şi altele noi. Poftă mare şi, nu uitaţi, cafeaua face cât 50% din micul dejun franţuzesc!

 

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestEmail this to someonePrint this page

About the author

mm

Mihaela

Scriu despre creativitate şi, săptămânal, despre cărţi. În tot acest timp, lucrez şi la cărţile mele. Pentru colaborări şi mai multe despre ce fac, vă invit să vizitaţi şi...

View all posts

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *